Cicatrici cheloide - solutii terapeutice

În urma oricărui traumatism, pielea suferă un proces de cicatrizare, cu scopul refacerii integrității acesteia. Din păcate, nu întotdeauna acest proces se finalizează cu un aspect natural. Există situații în care țesutul fibros cicatriceal crește în mod aberant, formând excrescențe ce depășesc limitele leziunii inițiale. Aceste formațiuni, numite cicatrici cheloide, pot atinge dimensiuni impresionante, au forme neregulate, deformând regiunea afectată și sunt adesea pigmentate diferit de restul tegumentului (mase roz, roșii, violacee sau chiar închise la culoare). Acestea cauzează discomfort pacientului prin senzațiile asociate de usturime, mâncărime sau chiar de durere, dar mai ales prin alterarea aspectului fizic.

Factorul declanșator al formării cicatricilor cheloide este reprezentat de o agresiune asupra pielii (de la plăgi traumatice, cicatrici postchirurgicale sau arsuri, la simple leziuni, precum cele provocate de injecții, înțepături de insecte, acnee sau grataj – „scărpinat”). Totuși, motivele pentru care doar unele persoane dezvoltă astfel de leziuni nu sunt la fel de bine cunoscute. Există dovezi că anumiți factori genetici și hormonali sunt implicați.
Cu excepția palmelor și tălpilor, cicatricile cheloide pot afecta orice regiune tegumentară, inclusiv corneea. Totuși, unele zone, precum lobul urechii sau cartilajul auricular, sunt implicate cu predilecție. Cicatricile cheloide auriculare sunt frecvente, complicând 2.5% din piercing-uri (găurirea urechii). Aceste cicatrici pot avea implicatii psihosociale fiind localizate „la vedere”, provocand pierderea stimei de sine, anxietate sau chiar depresie, altfel spus alterează calitatea vieții individului.

În ciuda numeroaselor metode de tratament disponibile actual (chirurgie, terapii medicamentoase, radioterapie), cura cicatricilor cheloide este umbrită de riscul mare de recurență. Chirurgia, metoda care asigură cel mai bun rezultat din punct de vedere estetic și funcțional, prin îndepărtarea miezului fibros și reconstrucția regiunii, prezintă un risc de recurență a cicatricii de 45-100% dacă este folosită ca unică metodă de tratament. Din acest motiv, numeroase studii au fost efectuate pentru a determina cele mai eficiente abordări terapuetice. Un astfel de studiu, publicat în 2021 în Jurnalul Internațional de Dermatologie (Samuel F. Ekstein et al., Keloids: A Review of Therapeutic Management, Int J Dermatol. 2021 Jun; 60(6): 661–671), a adunat și a analizat rezultatele studiilor precedente publicate în literatura de specialitate privind managementul cicatricilor cheloide. Astfel, s-a observat că riscul de recurență pentru cicatricile cheloide scade semnificativ prin asocierea unor terapii adjuvante la cura chirurgicală. De exemplu, excizia cheloidului urmată de adminstrarea intralezională de Triamcinolon acetonid, un corticosteroid potent cu efecte antiinflamatorii, antimitotice și vasoconstrictoare locale, prezintă un risc de doar 15.4% de reapariție a leziunii. O altă opțiune terapeutică cu efecte promițătoare este reprezentată de asocierea terapiei prin presiune. Această terapie in cazul cicatricilor auriculare presupune purtarea unui mic dispozitiv asemanător unui cercel, care prin aplicarea de presiune la nivelul leziunii modifică tensiunea la nivelul cicatricii și provoacă hipoxie locală, prevenind reapariția leziunii. Multiple studii observaționale efectuate au arătat rezultate favorabile, cu un risc de recurență de doar 6.7-10.6%.

În concluzie, cicatricile cheloide reprezintă o povară pentru pacienți, fiecare recurență accentuând impactul lor psihosocial. Chirurgia asigură cel mai bun rezultat estetic și funcțional, iar asocierea ei cu alte metode terapeutice scade semnificativ riscul de reapariție a cicatricii. Un simplu consult la un medic plastician permite discutarea pe larg a avantajelor și dezavantajelor fiecărui tratament și alegerea celei mai adecvate conduite terapeutice pentru dumneavoastră, pentru a asigura un rezultat frumos din punct de vedere estetic și de lungă durată.

Dr. Adrian Frunza

Un articol de dr. Adrian Frunză.

Programări la Clinica medicală ARK:
dr.AdrianFrunza@gmail.com
+40 759 012 314.